Montura de finete

Montura de finete

Spread the love

 

Ce montura sa folosesc primavara devreme sau toamna tarziu, la pescuitul crapului? Iti recomand o montura de finete, este raspunsul cel mai des intalnit si corect in acelasi timp. Dar cum definim la nivel de detaliu o montura de finete sau care sunt elementele de baza de la care trebuie plecat? Intai as alege carligul si firul de forfac, apoi as fi atent la momeala si lungimea forfacului.

 

 

Carligul, in mod clar, trebuie sa fie unul mic, numarul 6 sau 8, si as opta aici pentru un carlig cu deschidere mare, cu varful drept si ochetul spre interior. Din experienta mea, carligele cu varful drept au reputatia ca agata mai rapid iar ochetul spre interior accentueaza miscarea prin care carligul se intoarce in gura crapului pentru a agata mai iute.

 

 

De asemenea, pun mare accent pe varful carligului, mai mult ca oricand, un carlig super ascutit poate face diferenta intre a pune un crap pe saltea sau a nu avea nicio trasatura.

 

 

In continuare as alege un fir de forfac suplu, de 25 lb, mai ales daca pescuiesc plantat. As fi atent la proprietatea de a fi un fir scufundator si care se camufleaza bine, mai ales pe o apa de primavara devreme, atunci cand claritatea apei este una foarte buna, iar in situatiile cand pescuiesc aruncat din mana, pe vant puternic sau cand trebuie sa ies mai departe si vreau sa evit o eventuala incurcare a forfacului in aruncare, folosesc un fir cu camasa semi rigida.

 

 

In aceasta situatie indepartez camasa firului pe o portiune de fir si execut nodul fara nod astfel incat sa am o distanta de 1- 1,5 cm decojiti deasupra carligului, pentru a-i da acestuia mobilitatea de a se roti si a agata gura carpului.

 

 

Pe firul de par, evident momeli mici, calibrate pescuitului pe apa rece, cand nu se pune problema selectiei. Spre exemplu, doua boiliesuri de 10 mm, un mic snow man sau doua boabe de porumb artificial echilibrate perfect, sunt de preferat. In acelasi timp un forfac scurt, de 12 – 17 cm si un sistem running rig este mai potrivit pe o apa rece unde crapii se misca mai incet in comparatie cu anotimpul cald.

 

Adrian Botin
No Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.