Provocarile lacurilor adanci

Provocarile lacurilor adanci

O noua provocare

 

Olanda in sine nu iese in evidenta ca o destinatie cunoscuta pentru pescuitul la crap, nici ca o locatie unde sa poata fi intalnite exemplare capitale – in orice caz, nu precum tari apropiate ca Franta, Germania sau chiar si Belgia. Cu toate acestea, fenomenul pescuitului la crap este reprezentat intr-un mod exemplar, in special cel desfasurat pe ape publice si pe canale.

 

Pescuitul pe ape publice este destul de complicat, in primul rand din cauza lipsei de informatii. Pescarii ascund cu sfintenie locurile cunoscute, si nu de putine ori am vazut post-uri si relatari de capturi cu poze atasate legate de nada, de echipament, dar din care lipseau fix cele mai importante (si interesante) detalii: poza cu pestele sau cu lacul. Daca o sa cautati filmul lui Darrell Peck „The Black Mirror”, o sa intelegeti exact despre ce vorbesc – intr-o campanie de aproape 20 de zile Darrell reuseste sa prinda un peste superb pe un lac public din Olanda, insa evita sa dea orice fel de informatii despre localizarea lacului. Mai mult, evita chiar sa prinda peisajul in camera, motivand ca o face din respect pentru comunitatea locala.

 

Din motivele enuntate mai sus, m-am hotarat ca cel putin inceputul provocarii mele sa se desfasoare cu preponderenta pe lacuri private. Multe dintre ele sunt lacuri formate in urma escavarilor de nisip, foarte similare cu balastierele pe care deja pescuisem in Romania. Similare pana la un punct; majoritatea acestor tipuri de lacuri din Olanda sunt adanci si foarte adanci. Si adancimea maxima in sine nu reprezita factorul principal, ci faptul ca media de adancime per total este foarte mare (medii de peste 7-8 metri) si ca malurile sunt extraordinar de abrupte. Practic optiunile de a pescui malurile si adancimile pe care multi pescari le-ar aborda mai ales primavara sunt foarte limitate.

 

Voi povesti pe scurt despre experientele mele din ultimii doi ani pe doua astfel de lacuri, tactica si abordare; si cel mai important, concluziile si cunostintele dobandite care vor ajuta pe viitor in abordarea unor astfel de lacuri.

 

Prima partida, de primavara

 

Am facut cunostinta cu lacul „Carplantis” pentru prima oara pe timp de primavara. Carplantis este un lac de 7-8 hectare, de forma paralelipipedica, cu adancimea maxima de 15 metri si o medie de adancime de peste 8 metri. Lacul este administrat intr-un mod exemplar si are mai multi pesti sariti bine de 20 de kg. Numarul maxim de pescari ce pot pescui simultan este de 8, asezati cate doi in fiecare dintre cele 4 colturi ale lacului, fiecare pescar avand voie sa pescuiasca cu un numar de 3 lansete – in total 24 de lansete pe 7-8 hectare, o cifra mai mult decat rezonabila.

 

Gestiunea zonei de pescuit

 

In mod natural, intr-o partida de mai iti doresti sa abordezi in primul rand zona malurilor unde te astepti sa gasesti pestele in aceasta perioada. Nimic mai simplu in majoritatea situatiilor, mai putin atunci cand harta batimetrica a lacului arata dupa cum urmeaza, iar la 20 de metri de mal apa deja sare de 6-7 metri:

 

 

Rezultatul este ca poti ajunge in situatia in care vei inghesui pe o zona foarte ingusta, de-a lungul directiei tale de pescuit (de-a lungul malurilor) majoritatea lansetelor. Este foarte important ca in acest scenariu sa gestionezi cat mai bine firele atat din perspectiva unui drill dar mai ales pentru a evita aglomerarea firelor sub apa. Personal cred (in special in cazul lacurilor aflate sub presiune constanta) ca un pescuit cat mai putin intruziv din diverse puncte de vedere precum utilizarea barcii, a atropelor sau a gestiunii firelor iti va aduce o sansa in plus. Prin urmare, acolo unde este posibil voi incerca sa folosesc un sistem cu plumb care sa imi mascheze firul pe fund – de tip back-led – sau daca exista obstacole intre mine si locul de pescuit voi folosi un flotor pentru a mentine firul pe suprafata apei. In ambele cazuri, firele nu vor traversa locul meu de pescuit intre ape iar sansele ca pestii sa aleaga sa se mute din cauza lor vor scadea.

 

 

In fapt, din acest punct de vedere in primele zile am abordat partida gresit, facandu-ne mult prea mult simtita prezenta in timp ce inca ne acomodam cu zona noastra de pescuit. Rezultatul a fost ca desi eram poate pe cel mai bun loc al lacului, am observat ca gradual pestele s-a mutat din zona noastra catre malul de vis-a-vis care in saptamana respectiva nu era pescuit. Prin urmare pestele a ales linistea locului indepartat in detrimentul zonei consacrate ca fiind una dintre cele mai productive. Am observat acelasi fenomen si la ceilalti pescari care intamplator, nu aveau nici ei pescari pe malul opus.

 

Identificarea sau crearea zonelor de hranire

 

Malurile foarte abrupte sunt dupa parerea mea mai greu de gestionat decat zonele cu platouri – in special in perioada de primavara, atunci cand nu reusesti sa identifici praguri sau zone mai line pana la adancimi de peste 6 metri. Cel mai probabil pestii vor urca de-a lungul pantelor pana in apa mai putin adanca atat pentru temperatura mai ridicata cat si pentru a se hrani, insa gasirea zonelor in care vor face acest lucru reprezinta o provocare intrucat atunci cand peretii sunt constant inclinati nu sunt prea multe lucruri de care sa te poti lega. Mai mult, prezentarea monturii trebuie luata serios in calcul – de exemplu folosirea unui plumb care sa nu se rostogoleasca pe panta in jos – dar si nadirea – de exemplu cu jumatati de boilies si nu bile intregi, din acelasi considerent ca mai inainte.

 

Personal am ales sa ma adaptez la aceasta situatie in doua feluri. La inceput am cautat cu barca de-a lungul malurilor zone care sa denote ca sunt frecventate de peste. In functie de claritatea apei, sunt situatii cand poti vedea mici petece de culoare diferita (in cazul meu fiind o fosta cariera de nisip, galbene) iar de cele mai multe ori pestii sunt cei care au curatat zonele respective. Un astfel de loc mi-a adus primul peste al partidei, o oglinda destul de indesata de 17 kg:

 

 

Cautatul pestelui si a locurilor de-a lungul malurilor din zona mea de pescuit insa au avut si consecintele negative despre care povesteam mai devreme: dupa a treia zi, orice fel de activitate disparuse. Chiar si locul curat de unde prinsesem primul peste disparuse, semn ca nu a mai fost frecventat.

 

Din acel moment am trecut la tactica numarul doi. Avand malul de vis-a-vis nepescuit, am plecat cu barca pentru a il explora, insa intr-o maniera mult mai putin intruziva. Am luat in barca nada sub forma de canepa si pelete si am patrulat malul foarte incet, folosind vaslele si nu motorul si incercand sa fiu cat mai discret. Sansa a facut sa vad doi pesti in doua locuri diferite in timp ce coborau pe panta, de la apa de 1 metru in jos, disparand sub barca mea. Fara sa utilizez prodding stick-ul am nadit imediat cele doua locuri cu particule mici, dar nu am plasat nici o lanseta inca. Am marcat locurile cu H-uri aruncate in buruienile de pe mal, special pentru a evita sa las ceva in apa. A doua zi la fel, iar spre seara deja zonele nadite incepeau sa prinda o nuanta de… galben. Creasem doua mici zone de hranire iar pestii raspundeau pozitiv. In noaptea a doua am plasat si cate o lanseta pe cele doua locuri, la o distanta de mai bine de 300 de metri de standul nostru. Rezultatul a fost ca ambele locuri au produs in urmatoarele 24 de ore, unul dintre pesti fiind ceea ce in engleza se numeste „zip-linear” – practic cu o linie de solzi pe centru, asemenatoare unui fermoar:

 

 

Revenirea din toamna

 

Am revenit in toamna pe Carplantis, increzatori ca de aceasta data vom avea mai mult succes si vom putea aborda mai multe zone decat in primavara. Din pacate, nu a fost asa. Pestele nu s-a hranit aproape deloc, cel putin nu in zonele explorate de noi care au variat intre 2 si 8 metri adancime. In jur de 7-8 metri am reusit sa gasim si o zona care cobora mai lin, si parea sa fie mai dura pe fund; o zona care ne fusese indicata atat de patronul lacului dar pe care o remarcasem si dintr-un film al lui Steve Briggs.

 

Situatia era cel putin bizara, anotimpul era potrivit, vremea era potrivita, presiunea de asemenea. In mod normal in perioada respectiva pestele ar fi trebuit sa reactioneze prompt la nada si sa se hraneasca fara retineri. Pana la finalul partidei, pe tot lacul au fost prinsi 4 sau 5 pesti, doi dintre care de acelasi pescar – un englez care pe principiul „I am not a fan of zigs, but I am not a fan of blanking either”, a incercat si reusit sa prinda doi crapi la zig, intre ape, pe adancimi de 8-12 metri. Acesta este un detaliu foarte important, deoarece urmeaza sa fie si revelatia ultimei partide despre care voi povesti mai jos.

 

Un detaliu amuzant este ca in timp de 6 zile am reusit sa capturam doua rate, ambele venite de pe aceeasi lanseta, plasata pe un loc la 6 metri adancime. Mi s-a parut putin curios ca o rata sa se scufunde dupa nada pana la acea adancime, dar aparent este posibil. Ambele rate au fost intepate corect in buza de jos, si dupa o sperietura strasnica s-au intors inapoi pe lac nevatamate.

 

 

In ultima seara am decis sa mut lanseta pe care prinsesem cele doua rate pe apa mai adanca – ceea ce insemna doar 2-3 metri lateral reprezenta insa mai bine de 1 metru in adancime. Imi este greu sa spun daca din cauza adancimii in sine, din cauza faptului ca eram mai departe de atropa, din cauza faptului ca eram in afara razei de actiune a ratelor sau pur si simplu din cauza ca pestele a fost in zona, la mai putin de 2 ore de cand am facut mutarea am avut trasatura. Si de aceasta data nu a fost rata. Dupa 6 zile fara trasatura si cu mai putin de 12 ore de pescuit ramase, am sarit in barca fara lanterne frontale si dupa un drill plin de adrenalina desfasurat in intuneric pe apa de 8-12 metri unde senzatia era ca esti la o disciplina de pescuit marin si nu de crap, am reusit sa aducem in minciog singurul peste al partidei. Din nou nu era unul dintre pestii sariti de 20 de kg (dar nici foarte departe); era insa unul dintre asa numitii „target-fish”:

 

 

Ca o paranteza, am remarcat ca in Olanda (si probabil in toata zona de Vest) se pune mare accent nu doar pe greutate, ci si pe aspectul pestilor. Fie ca vorbim de lacuri private sau de ape publice, pescarii sunt destul de axati pe pescuitul dupa acesti „target-fish”, de multe ori ravniti nu doar pentru greutate ci mai ales pentru aspect. Exista crescatorii specializate de crap care pun mare pret pe aspectul pestilor si incearca sa ii selecteze si sa ii inmulteasca in asa fel incat sa obtina exemplare deosebite.

 

De remarcat si faptul ca singura lanseta care a produs era cea mai apropiata de limita standului meu de pescuit, o zona mai linistita deoarece barcile si firele pescarilor ajung mai rar acolo. Adeseori in zonele de demarcare dintre standuri poti vedea pesti sarind, semn ca prefera locurile mai putin frecventate de pescari.

 

Al doilea lac

 

 

In urma experientelor de pe Carplantis am decis sa mai incerc un lac destul de similar din punctul de vedere al structurii. Maluri foarte abrupte (poate si mai abrupte decat Carplantis), adancimi maxime de peste 15 metri si medie de adancime de 8-9 metri. Am facut o partida scurta de aceasta data, de doar 3 nopti, pe o vreme foarte rece in schimbare brusca, cu temperaturi de 0 si sub 0 grade noaptea. Pe parcursul celor trei zile temperatura apei a scazut de la 13-14 grade la sub 10. O vreme de toamna tarzie care batea mai mult spre iarna.

 

Venisem deja cu lectia invatata, si avusesem la dispozitie si harta batimetrica a lacului (harta batimetrica este un avantaj major mai ales atunci cand pescuiesti pe lacuri noi, avantaj pe care multe lacuri din Olanda ti-l ofera). Am ales sa pescuiesc adancimi de 6-8 metri, in zone unde panta malurilor nu era foarte abrupta si unde ma asteptam sa fie mai usor de prezentat o montura si de ce nu, o zona pe care pestii o frecventeaza in perioadele de hranire. Identificand zonele pe harta inaintea partidei, cand am ajuns la lac nu am facut decat sa plantez si sa nadesc moderat acolo unde vroiam sa pescuiesc.

 

 

Rezultatul a venit imediat, reusind sa prind doi pesti in prima noapte, cate unul de pe fiecare loc – singurii pesti prinsi pe lac in acea noapte. Cel mai mare a cantarit aproape 16 kg. Pun acest rezultat pe seama pregatirii prealabile, alegerii corecte a zonei de pescuit dar si pe abordarea neintruziva a zonei de pescuit: plantat rapid, de la prima iesire, fara utilizarea motorului si fara alte sondari aditionale; multe dintre aceste decizii au fost si rezultatul experientelor precedente de pe Carplantis.

 

 

 

Revelatia ultimelor 24 de ore

 

Socotelile mele la Carplantis inca nu erau incheiate; scopul meu principal inca de cand am decis sa pescuiesc pe acest lac a fost sa prind unul dintre pestii sariti de 20 de kg. Prin urmare tomana lui 2018 m-a gasit deja a treia oara pe lac, culmea, pe acelasi loc pe care il cunosteam deja, unde mai pescuisem in primavara – locurile la Carplantis se asigneaza pe baza de tragere la sorti, in ziua in care ajungi. Acest loc era dupa cum am mai spus si considerat ca fiind cel mai bun, mai ales in Septembrie.

 

Din nou pestele nu a vrut sa se hraneasca pe fund. Si nu doar la noi, ci pe tot lacul. Amintindu-mi de experienta din anul precedent, am decis sa incerc si pescuitul la Zig. Si nu am fost singurul, ceilalti pescari de pe lac erau si ei pregatiti pentru acest stil, probabil si ei tot pe baza experientelor trecute. Am inceput cu o lanseta pe zig, pentru ca mai apoi sa „sacrific” doua. Am inceput din zona malurilor de la adancimi de 6 metri, si vazand ca nu am succes am mutat progresiv lansetele pe apa din ce in ce mai adanca. Tehnica de plantat era simpla:

  • Am folosit kit-uri de zig cu plutitor
  • Ieseam cu barca in larg si tinand de plutitor, lasam plumbul sa se scufunde pana pe fund (intr-o astfel de configuratie plumbul culiseaza pe linia principala; marii producatori precum Korda sau Fox vand astfel de kit-uri, daca nu ati avut ocazia sa folositi asa ceva aruncati o privire la unul dintre ei si totul va deveni mai clar)
  • Odata ce plumbul ajungea pe fund, dadeam drumul la pluta cu firul de zig atasat de ea pe luciul apei si progresiv, ii faceam semn fratelui mei sau mulineze pana cand pluta era sub apa si la suprafata ramanea doar carligul cu foam-ul de zig
  • De aici incolo, ii faceam semn sa mulineze cate o tura sau jumatate de tura de manivela, in functie de adancimea la care vroiam sa stea zig-ul scufundat
  • Am nadit de fiecare data cand am re-plantat zig-ul cu un amestec care sa creeze un efect de nor in zona, dar nu pot spune ca a parut sa aiba un anume efect

 

Astfel reuseam sa pescuiesc cu Zig pe adancimi neasteptate. De exemplu, pe apa de 15 metri cu zig-ul la doar 3 metri de suprafata (ceea ce pana la final s-a dovedit a fi si varianta castigatoare). Cateva sfaturi daca o sa aveti ocazia sa practicati un astfel de pescuit:

  1. Atunci cand partenerul mulineaza de pe mal pentru scufundarea zig-ului, faceti acest lucru progresiv, cate o manivela o data. Acest lucru permite firului sa se aseze in pozitia finala. Altfel va puteti afla in situatia in care ati fixat zig-ul la 3 metri dar din cuza ca firul s-a mai intins ulterior, in final pescuiti cu carligul la suprafata.
  2. Inainte de a mulina zig-ul in pozitia finala, lasati lanseta pe rod pod si atasati swinger-ul. Orice miscare ulterioara poate modifica adancimea la care pluteste zig-ul.
  3. In timp foam-ul ia apa si nu mai pluteste la fel, as recomanda verificarea si schimbarea lui o data la 12-24 de ore.
  4. Schimbati linia cu care legati zig-ul dupa fiecare peste; linia de zig este foarte subtire si mai ales in dril, din cauza faptului ca este atasata atat de o pluta cat si de un plumb, tinde sa nu isi pastreze aceleasi proprietati.
  5. Nu doresc sa fac reclama negativa nici unui producator (drept pentru care nu voi da nume), dar vreau sa atrag atentia asupra tipului de carlig pe care il folositi in montura de zig. Sunt multi producatori care propun carlige speciale de zig, eu am folosit carlige de la unul dintre cei mai cunoscuti – nu am pierdut atatia pesti in ultimii mei ani de pescuit, cati am pierdut intr-o singura partida din cauza ca la penetrare varful carligului se indoia in buza pestelui. A fost probabil cel mai frustrant moment ca dupa o pauza de 5 zile, cand in sfarsit ai o trasatura, sa pierzi pestele din aceasta cauza (si in urmatoarele 24 de ore sa mai pierzi inca 2 in exact acelasi fel).

 

Acestea fiind spuse, am maturat zona de pescuit cu lansetele de zig in fiecare zi, progresiv dinspre maluri, pana in ultima zi cand am ajuns in zona de centru a lacului – zona cu apa de 15 metri, cu foarte mult mal si foarte multe depuneri pe fund, o zona care nu parea in nici un fel relevanta pescuitului la crap.

 

Nimic mai gresit. Fiind o zona foarte indepartata de maluri si la intersectia celor patru standuri de pescuit, este o zona destul de putin frecventata de barci si de pescari. Aproape imediat am inceput sa vad pe sonar pesti inotand la aproximativ 3 metri de suprafata. Am mutat ambele lansete de zig la limita standului meu, cat mai aproape de centrul lacului – pe apa de 15 metri, cu zig-urile pozitionate la 3 metri de suprafata. In mai putin de 24 de ore am avut 7 trasaturi, 3 pesti pierduti din cauza carligelor de zig, iar din ceilalti 4 capturati am reusit sa imi ating scopul stabilit initial: o oglinda superba care a iesit pentru poze istoric vorbind doar de doua ori (la mine a treia oara), un alt target fish al lacului care a cantarit 20.600 kg, depasind cifra magica 20:

 

 

Faptul ca in mai putin de 24 de ore am avut mai multe trasaturi decat in toate celelalte zile de pescuit la Carplantis laolalta – 20 de zile in doi ani – si fara ca pestele sa fie intr-o perioada de hranire, este un indiciu remarcabil cu privire la comportamentul pestilor de pe acest tip de lac. In perioadele cand pestii nu simt o nevoie acuta de hranire, din cauza presiunii din zona malurilor si datorita volumului enorm de apa datorat adancimilor, crapii prefera sa se retraga in centru, departe de agitatia zilnica a pescarilor si de firele lansetelor. In centrul lacului se simt linistiti, in siguranta, inoata la o adancime comfortabila si cel putin pentru moment curiozitatea cu privire la zig-uri le coboara garda. Corelez aceasta concluzie si cu singurul peste prins intr-o partida precedenta, fix in zona de delimitare dintre standurile de pescuit.

 

In concluzie simt ca experienta acestor partide m-a ajutat sa inteleg mai bine nu doar aceste lacuri in particular, dar in general specificul multor lacuri private din Olanda – foste cariere de nisip, cu maluri foarte abrupte si adancimi mari, lacuri aflate sub presiunea pescarilor din martie-aprilie pana la final de noiembrie, iar unele chiar si in timpul iernii atunci cand nu sunt inghetate.

 

In continuare cateva peisaje si capturi aditionale din partidele de pe aceste lacuri.

 

 

 

 

 

 

Stefan Oancea
No Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.